Respectăm Regulamentul (UE)nr. 679/2016 privind protecția datelor

Respectăm Regulamentul (UE)nr. 679/2016 privind protecția datelor

Vă informăm că, începând cu data de 25 mai 2018, sunt aplicabile prevederile Regulamentului (UE) nr. 679/2016, al Parlamentului European şi al Consiliului Uniunii Europene, privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor).

     Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile sale teritoriale administrează în condiţii de siguranţă şi numai pentru scopuri statistice datele personale pe care ni le furnizaţi despre dumneavoastră, un membru al familiei dumneavoastră ori o altă persoană din gospodărie sau din exploatația agricolă.

Scopul prelucrării datelor este exclusiv cel statistic. Informațiile solicitate sunt necesare pentru producerea de statistici oficiale având la bază Legea 226/2009 precum şi regulamentele (CE)223/2009 și (UE) 759/2015.

Informaţiile înregistrate sunt destinate utilizării de către Institutul Naţional de Statistică în vederea realizării obligaţiei ce îi revine în calitate de principal producător de statistici oficiale şi de coordonator al Sistemului statistic naţional. Informaţiile furnizate de dvs. în conformitate cu legislaţia statistică în vigoare, vor fi supuse prelucrării şi diseminării acestora în formă agregată, care nu va permite identificarea persoanei.

Datele statistice confidenţiale nu pot servi ca probe în justiţie ori la stabilirea unor drepturi sau obligaţii pentru furnizorii de date la care se referă.

 

Pentru a afla mai multe detalii legate de protecţia datelor puteţi accesa linkul:

https://ec.europa.eu/info/law/law-topic/data-protection_ro